"> "> BISERICA PENTICOSTALA - MENORAH
 Poezii

Toamna

 

                                                                                                     Lidia Todor

 

Prin crengi golaşe

Cade o frunză molatic,

Vântul cel aspru

Şuieră-n uliţi sălbatic.

 

Păsări micuţe

Stau zgribulite pe ramuri,

Cu degete ude

Ne bate ploaia în geamuri.

 

Simţi cum tristeţea

Îţi năvăleşte în casă

E ca o pâclă

Umedă, slută şi deasă.

 

N-o lua în seamă!

Fii bucuros că e toamnă!

Pace, belşug, veselie,

Asta înseamnă!

 

Zburdă prin frunze!

Caută-n livezi rodnicia!

Mergi prin pădure

Toamnei să-i vezi măreţia!

 

Să-ţi umpli coşul

Cu poame bune, rotate.

Toamna-ţi aduce

Pe masă multe bucate.

 

Dă-I mulţumire

Stăpânului pentru toate.

El te-ocroteşte,

Tot El îţi dă sănătate.

 

El va aşterne

Curând mantia pufoasă:

Mândra zăpadă

Albi-va pământ şi casă...

 

 

Noaptea albastră

                                                                                                                Lidia Todor

 

 

Din nou venit-a iarna-n ţara noastră,

De albi fiori pământu-i iar cuprins,

Aleargă gerul, bate la fereastră,

În vatră focul încă nu s-a stins.

 

Din ceruri, Mâna bună şi măiastră

Ne-nvăluie pe toţi, în zbor senin,

Cu-a nopţii mantie, divin albastră,

S-acopere tristeţe, dor sau chin.

Privesc la florile de gheaţă care

Lucesc, având sclipiri de diamant.

Totul în jur e gata de serbare.

Las gândul să-mi alerge prin neant.

 

Te  văd, Isuse, coborând din ceruri,

Copil cu chipu-mbujorat de ger.

Nimeni n-a fost atunci să-ţi cânte leruri...

Sosirea Ta-ntre noi e un mister.

 

Venit-ai fără veste din Lumină

Salvare să îmi dai şi-un suflet nou.

Lăsat-ai tot! Te-ai coborât în tină

Căci m-ai iubit, al cerului Erou!

 

Pentru c-atât făcut-ai pentru mine

Stingher în noapte, Doamne-ţi mulţumesc,

Căci Tu m-ai înălţat spre culmi divine,

Inima şi viaţa-ţi dăruiesc.

 

 

 

Nu uita

                                                                                                                      Lidia Todor

 

 

Când clocoteşte marea a ură neclintită

Şi-nfricoşător geme, râvnindu-ţi paşii mici

Tu să-ţi aduci aminte, o, inimă-ostenită

Că Tatăl sfânt din ceruri veghează şi atunci.

 

Când limbi de foc te-agaţă cu mâini neostoite

Şi anii vieţii tale se scurg tot mai amar

Să crezi că ai alături, din spaţii infinite,

Un Tată ce revarsă iubirea-I făr’ hotar.

 

Când pustiită-i casa  şi toţi ai tăi plecară

Mânaţi de-o soartă rece, ca spulberaţi de vânt,

Tu nu uita că Ava îţi vede-a ta ocară

Şi te va lua pe braţe, să n-ajungi la mormânt.

 

Când boala şi durerea te rod fără-ncetare

Şi moartea te pândeşte, rotind ochii flămânzi,

Să ştii că suferinţa-ţi El aruncă-n uitare,

O, câte, fără număr, 's a Domnului izbânzi!

 

O, suflet, El ni-e-n toate şi Stânca şi-Adăpostul,

Ca El nu-i nimeni care iubirea să ne-o dea.

Tu reazămă-te-ntruna, oricare ar fi costul

Pe Braţul Lui cel tare şi scapi de vreme rea.

 

 

O, Doamne bun...

                                                                                                 Lidia Todor

 

O, Doamne, bun eşti tu cu mine!

Veşnic Israel a zis...

Şi în boale şi-n suspine,

Şi-n prigoanele haine

Tot aşa cum ai promis.

 

Când pribegeam în pustie

Şi sufletul îmi tânjea

M-ai scos din ticăloşie,

M-ai izbăvit din urgie

Şi mi-ai stat alăturea.

 

Râuri mi-ai deschis din stâncă,

Inima mi-ai veselit.

Cu lumina Ta adâncă

Ai spălat a mea speluncă,

Din groapă m-ai izbăvit.

 

Cum vrăjmaşi cu suliţi grele

Dogoreau pe la hotar,

Tu Te-ai arătat din stele,

Au rupt funiile mele

Şi-ai făcut dulce pe-amar.

 

Dar m-am ridicat hoţeşte

Urii dragostea-Ţi am dat.

Vedeam Ochiu-Ţi cum priveşte

Trist. De mila-mi cum tânjeşte

Şi m-am întors ruşinat.

 

M-ai smerit prin suferinţă.

Nimeni nu m-a ajutat!

Te-am căutat cu umilinţă,

Uitând a mea iscusinţă...

Şi m-ai binecuvântat!

 

Doamne, bun eşti Tu cu mine!

Ca şi Israel am zis.

Când mi-e greu şi când mi-e bine,

În necazuri, în suspine,

Eşti aici, cum ai promis.

 

 

Pentru copii

 

Gigi

                                                                                       Lidia Todor

E vacanţă. Gigi are

Chef să meargă la plimbare.

Ce contează dacă tata,

Înainte de-a fi gata

De plecare la uzină,

I-a spus să ude-n grădină?

 

Oare numai frunza verde

Poate azi să se desfete?

Se răsuceşte-n lumină,

Găzduieşte vreo albină

Plecată de dimineaţă

Dup-a florilor dulceaţă...

 

El, ca o curcă plouată,

S-admire natura toată

Stând pe scaun la fereastră?!

Are-o idee măiastră:

Va lua din cui cheiţa

Şi va descuia portiţa,

Se va duce la plimbare

În pădure, că-i răcoare.

 

Fericit, nevoie mare,

Gigi-şi pune-n aplicare

Mult gânditu-i plan şi pleacă

În pădure, să petreacă,

Două ceasuri, nu mai multe,

Că-n grădină tre’ să ude.

 

În pădure, însă, iată,

De dup-un copac se-arată

Sile, Fane şi Răscoală,

Toţi prieteni de la şcoală.

Stai să vezi ce de păţanii

Îi povestesc năzdrăvanii

Din tabăra de la munte

Unde-au fost mereu... în frunte!

 

Timpul trece, nu glumeşte,

Gigi spre casă zoreşte.

Dă să descuie portiţa,

Dar... nu găseşte cheiţa.

„E pierdută-n pădurice...”

Gigi cu obidă-şi zice.

Repede gardul îl sare,

În casă să se strecoare.

 

Închis în bucătărie

Pisoiul a vrut să ştie

Ce e-n oala cu buline.

Lapte-a fost. „Fie-ţi de bine!”

Gigi strigă şi-l goneşte

Cât ai zice... os de peşte!

 

Spre grădină se îndreaptă.

Oare-aici ce-l mai aşteaptă?

Iepurii-au scăpat în varză.

Rex, gândind că îi salvează,

Cu găinile-mpreună,

A făcut din flori... cunună!

 

Sună soneria tare.

La uşă e mama-mare.

Gigi, prin gard, îi explică,

Plânge, trenură de frică.

Cum să-şi repare greşeala?

Se apropie socoteala!

Lui Isus cere iertare,

Neascultarea i-a fost mare.

 

Când părinţii-au să se-ntoarcă

Ce credeţi voi că-l aşteaptă?

 

Damaris

                                                                                      Lidia Todor

Damaris e-o fată foarte-nţeleaptă,

Tuturor face bine mereu.

Chiar fraţii-şi îndrumă pe calea cea dreaptă,

Nicicând de la nimeni răsplată n-aşteaptă,

Deşi munceşte din greu.

 

Pe mama oricând la treab-o ajută,

Vecinii spun că-i respectuoasă,

La şcoală atentă profesorii-ascultă,

Cu grijă îşi face-orice temă măruntă

Şi-are-o scriere-aleasă.

 

Stau lângă ea admirându-i blândeţea

Şi calmul în clipe de teamă

Şi-o-ntreb cum de nu ştie ce e tristeţea

Mirându-mă cum de-şi păstrează fineţea

Şi la rău nu se-ndeamnă.

 

Aflu astfel de un Frate mai mare

Ce viaţa pe cruce Şi-a dat-o,

Un Rege ce nu are altă visare

Decât să îşi facă din inimi altare...

Şi-atunci... viaţa i-am dat-o.

 

Miriam

                                                                                       Lidia Todor

- Miriam, hai, vino la masă!

Avem plăcinte şi-o supă gustoasă.

- N-am chef, bunico, cred că-s bolnavă.

Ia să-mi aduci ciocolată pe-o tavă.

 

- Miriam, vii cu mine la piaţă?

Vreau să iau morcovi şi-o varză mai creaţă.

- N-am chef, mămico, s-aşa ostenită...

Şi ştii că nu-mi place varza călită!

 

- Miriam, ai o vizitatoare,

E sora Tina de la grupa mai mare.

- N-am chef, tuşico, spune-i să plece,

Iar vrea cu sfaturi acu’ să mă-nece?!

 

- Destul, e prea mult! decise, azi, tata.

Sunteţi şi voi de rugăciune gata?

Am greşit, fata e-o răsfăţată,

Isus o va face să fie-nţeleaptă.

 

Iată acum soluţia dată:

- N-ai vrea o problemă să-mi explici, tată?

- N-am chef, Miriam, sunt prea ocupat,

Mă duc să mă-ntind şi eu puţin pe pat.

 

- Nu mai avem nimic în cămară!

- Miriam, nu merg la piaţă iară.

- Mami, aş vrea o felie de tort!

- N-am chef, Miriam, şi să gătesc nu mai pot.

 

Astfel, din lecţia amară primită,

Fata-nţelege greşeala făcută.

'Naintea lui Isus promite-ndreptare,

Răsfăţul a fost aruncat în uitare.

 

Beni

                                                                                      Lidia Todor

Beni ieri a învăţat

La studiu, la adunare,

Că trebuie ne-ncetat

Să se roage fiecare.

 

El e cam nemulţumit:

Iar să stea în rugăciune?

N-ajunge că e smerit

Şi face doar fapte bune?

 

Plus că ştie că mereu

Ai lui pentru el se roagă.

Nu-i de-ajuns? Că Dumnezeu

Le aude ruga-ntreagă...

 

Mergând aşa, obidit,

De la şcoală înspre casă,

N-a văzut cum stă pitit

Un dulău... „de rasă-aleasă”...

 

Câinele e furios,

Înspre Beni se îndreaptă!

Vede-n el un ticălos

De adus pe calea dreaptă!

 

Bei tremură vârtos:

- Domnule dulău, ai milă!

Eu nu-ţi pot fi de folos,

Sunt uscat ca o şindrilă!

 

Ce câştigi dacă mă muşti?

Vezi mai bine de-o găină.

La ce-ţi trebuie un puşti?

Eu sunt mic cât o albină.

 

Câinele face un pas.

Colţii lui Beni-i arată.

Copilul a fără glas,

Scăparea-i îndepărtată.

 

Şi-atunci Beni ce făcea?

Mâinile-şi împreuna,

Spre cer ochii-şi ridica,

Şi începea a sttriga.

Un gospodar că ieşea,

Pe câine îl alunga,

Beni iată că scăpa...

 

Beni azi a învăţat

Când mergea pe strada mare

Că trebuie ne-ncetat

Să se roage fiecare.

 Trimite articolul unui prieten