Increderea


Un bătrânel trecând prin parc a obesrvat un copil în vârstă  stând pe o bancă. S-a apropiat de el şi l-a întrebat:
- Ce faci acolo, micuţule? Aştepţi pe cineva? Zise bărbatul.
- Da, domnule, îl aştept pe Dumnezeu să mă ia la El.
- Ce vrei să spui că nu înţeleg. Eşti bolnav cumva? Crezi că vei muri?
- Nu dar anul trecut, Dumnezeu i-a luat pe tatăl meu şi pe fratele meu cel mai mic, ca să-i ducă în casa Lui, în cer. Iar ieri la spital, mama mi-a spus că şi ea pleacă tot acolo şi că Dumnezeu nu mă va părăsi în nici un chip. Acum, spuse băieţelul, nu am pe nimeni care să mă îmbrăţişeze şi să îmi dea să mânânc. Şi iată stau de atâta vreme şi mă uit în sus, să văd dacă vine Dumnezeu, dar nu văd nimic. Dar cred că Dumnezeu va veni dacă îl mai aştept puţin. Nu-i aşa domnule?
- Da copile dragă, zise bătrânul în timp ce îl năpădeau lacrimile. Nimeni nu îl aşteaptă în zadar pe Dumnezeu. El m-a trimis să îţi port de grijă. Vino cu mine! Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii băieţelului au început să strălucească de bucurie. Ştiam eu bine că Dumnezeu va veni sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată nu mi-a spus minciuni.

Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Lui. „Nu vă voi lăsa orfani Mă voi întoarce la voi!” (Ioan 14:18)

 Trimite articolul unui prieten